Eshatologie (Eschatology)

Studiul lucrurilor de pe urmă: încotro se îndreaptă civilizația, ce anume contează drept sfârșit și dacă sfârșitul este fixat sau ales. Eshatologia mai veche tratează sfârșitul ca pe ceva transmis de sus — judecată, prăbușire sau mântuire sosind din afara lumii, după un orar pe care nimeni nu îl controlează. Viziunea coerentă inversează aceasta. Sfârșitul nu este primit; este construit. Ce devine civilizația până când vreun trup cedează depinde de ceea ce indivizii liberi schimbă, învață și repară între timp. Sub cooperare voluntară, raritatea se micșorează, cunoașterea crește, iar sistemele care țin un om în viață devin mai bune an de an. Moartea încetează să fie punctul fix de final al unei vieți și devine un mod de eșec al reparației — o problemă cu o adresă tehnică, nu o sentință dată de cineva. Vestea bună este eshatologia oamenilor liberi: sfârșitul către care construiește civilizația este viața nedefinită pentru toți cei care ajută la construirea ei. Întrebarea se mută de la „ce se întâmplă după ce murim?” la „cât mai durează până când nu mai trebuie?”. Faptul că fluxul ar putea cuprinde minți mai bătrâne decât ale noastre este o posibilitate de cântărit, nu o judecată de așteptat; calea fericirii nu are nevoie de niciun executor care să sosească.